La invitatia conducerii Muzeului orasului Oradea, Muzeul de Mineralogie Baia Mare va organiza pentru prima oara in aceasta localitate o expozitie temporara. Este vorba despre „Zestrea minerala a Maramuresului”, care va fi expusa la sediul Muzeului din Cetatea Oradea.
„Numarul impresionant de esantioane minerale cu calitati estetice deosebite recoltate din minele din jurul orasului Baia Mare ofera regiunii dreptul de a fi considerata cea mai bogata detinatoare de flori de mina din Romania. Astfel colectia Muzeului este constituita din peste 17.000 „flori de mina” exclusiv din zona miniera Baia Mare.
Patrimoniul muzeal este binecunoscut pe plan national si international, datorita organizarii de-a lungul timpului a numeroase expozitii in tara si strainatate, mai precis 135 de expozitii temporare, din care 90 de expozitii in Romania si 45 in importante orase europene, din Austria, Franta, Ungaria, Germania, Olanda, Belgia si Monaco. Muzeul Judetean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, prin valoarea deosebita a patrimoniului muzeal, prin numeroasele piese unicat pe care le detine dar si prin modul de prezentare si organizare a expozitiei permanente, s-a impus in cadrul muzeelor din tara ca o unitate reprezentativa pentru muzeologia romaneasca, din domeniul stiintelor naturii.
Expozitia temporara „Zestrea minerala a Maramuresului” va fi expusa in incinta Muzeului Orasului Oradea si va fi vernisata joi 28 februarie, ora 13.00.
La vernisaj alaturi de personalitati ale vietii cuturale si sociale locale, va participa si conf. univ. dr. ing. Ioan Denut – directorul Muzeului Judetean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.
Publicul vizitator va putea, astfel, sa cunoasca o parte a patrimoniului Muzeului de Mineralogie din Baia Mare, care este cel mai reprezentativ muzeu cu acest specific din tara si detine una din cele mai mari colectii regionale de minerale din Europa.
Vor fi expuse un numar de 61 de esantioane minerale, din toate clasele sistematicii mineralogice, minerale cu un colorit bogat, cu forme diverse si estetica deosebita, selectate special pentru aceasta expozitie, unele dintre acestea expuse pentru prima oara in afara spatiului muzeal propriu”, a spus, pe site-ul institutiei de cultura, comisar de expozitie, Cociota Anca – muzeograf.
Vlad HERMAN