Zi de respiro pentru leu

Moneda nationala a avut marti o sedinta mai calma, dolarul si francul elvetian revenind pe scadere, dupa un sir de recorduri istorice fata de leu

Injectiile de lichiditate ale Rezervei Federale americane in sistemul bancar la care adauga cumparari de active comerciale sau ale Trezoreriei SUA, au calmat cererea de moneda americana. De asemenea, in scurt timp cele mai mari banci centrale vor incepe, la randul lor, sa vanda dolari, obtinuti de la Fed, prin operatiuni de tip swap.

Dolarul s-a depreciat fata de euro astfel ca media lui a scazut marti de la maximul istoric de 4,5316 lei la 4,4580 lei.

Moneda elvetiana a scazut la 1,055 – 1,06 franci/euro, astfel ca cursul ei a coborat de la 4,5972 la 4,5789 lei.

Inainte de deschiderea pietei locale euro era cotat la 4,857 lei, dar apoi tranzactiile s-au realizat in culoarul 4,84 – 4,851 lei, astfel ca media a urcat usor, de la 4,8443 la 4,8445 lei.

Deprecierea monedei americane a provocat cresterea plasamentelor in aur, uncia urcand marti la 1.562 – 1.608 dolari. Aceasta a facut ca pretul gramului de aur sa urce de la 217,7939 la 230,0101 lei.

Scaderea abrupta a indicilor ROBOR, reactie la decizia BNR de vineri de a reduce dobanda sa de politica monetara de la 2,5 la 2%, si-a temperat marti evolutia.

Indicele la 3 luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, chiar a crescut de la 2,61%, valoare care se mai inregistra in mai 2018, la 2,62%.

Indicele ROBOR la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborat de la 2,70 la 2,69%, nou minim al ultimilor doi ani, iar cel la 12 luni a alunecat de la 2,74 la 2,73 %.

Monedele din regiune se depreciau fata de euro. Cea poloneza urca la 4,573 – 4,636 zloti iar cea maghiara la 349,2 – 353,3 forinti.

Masurile de urgenta luate de Fed, care si-a coborat saptamana trecuta dobanda-cheie la 0 – 0,25%, si vanzarile de moneda americana au facut ca euro sa creasca la 1,0722 – 1,0883 dolari, dupa scaderea de luni la minimul ultimilor trei ani de 1,0636 dolari.

Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu