Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, marcată în casele de tip familial din subordinea DGASPC Maramureș

home camp2
home camp2
home camp2

Ziua Internațională a Drepturilor Copilului a fost marcată vineri, 20 noiembrie, în casele de tip familial din subordinea DGASPC Maramureș.

La CTF Bradului și CTF Ștefan cel Mare Sighetu Marmației, ziua a fost una distractivă, dar cu un mesaj serios. Psihopedagog Irina Simion a organizat cu copiii din cele două locații activități care să marcheze această sărbătoare.

 Anul acesta, pandemia de COVID-19 a dus la o criză a drepturilor copilului. Urmările pandemiei sunt imediate și, dacă nu sunt rezolvate, pot afecta viitorul a milioane de copii. La CTF Bradului Sighetu Marmației, doamnele Gabriela Rosuș și Talida Hotea, reprezentantele HHC România, s-au alăturat copiilor pe parcursul activității prin intermediul aplicației ZOOM.

Ziua Internațională a Drepturilor Copilului a fost marcată și la Casa de Tip Familial Dealul Florilor din municipiul Baia Mare, cu sprijinul voluntarilor Corpului European de Solidaritate găzduiți de YMCA România. Întâlnirea on-line a copiilor noștri cu voluntarii YMCA a inclus jocuri de cunoaștere (împreună cu voluntarii, copiii s-au prezentat atât verbal, cât și printr-un desen), dar și jocuri de animare și coordonare.

Copiii au împărtășit superputerile pe care ar dori să le aibă și au vizionat un material video despre drepturile copilului, după care au fost întrebați ce drepturi au identificat și ce alte drepturi cunosc ei.

Conform parteneriatului încheiat între DGASPC Maramureș și Federația YMCA România, în casele de tip familial se vor desfășura săptămânal astfel de activități, fiecare întâlnire având tematică diferită, adaptată vârstei, intereselor și nevoilor copiilor.

Ziua Internațională a Drepturilor Copilului a fost marcatăși la Casa de Tip Familial Valea Roșie din municipiul Baia Mare, cu sprijinul reprezentanților Fundației Hope and Homes for Children România. Având în vedere că anul acesta pandemia COVID-19 a dus la o criză majoră a drepturilor copilului, iar accesul la educație este principala problemă cu care se confruntă copiii vulnerabili, una dintre temele principale de discuții a scos în evidență dreptul fiecărui copil din lume la educație.

”Copiii și tinerii noștri au avut astfel ocazia să vorbească despre modul în care consideră ei că pot fi ajutați copiii vulnerabili să meargă la școală.

Mulțumim Anamaria Vid-Pop și Sorina Moldovan, de la HHC România, pentru disponibilitate și pentru activitatea on-line desfășurată cu copiii din sistemul de protecție specială”, precizează reprezentanții DGASPC, pe site-ul instituției.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
home camp 1
home camp 1
home camp 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *