Ziua și recordul pentru dolar și dobânzi

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Aprecierea monedei americane are ca efect creșterea prețurilor la importurile de materii prime, inclusiv a țițeiului, implicit a benzinei și motorinei. Această evoluție provoacă majorarea inflației, motiv pentru bănci de a crește nivelul indicilor ROBOR, care au atins noi maxime ale ultimilor nouă ani.

Comisia Naţională de Prognoză a estimat în prognoza sa de primăvară, care include și efectele războiului din Ucraina, o inflaţie medie anuală de 10,1% în 2022, față de 9,9% în prognoza de iarnă.

La rândul ei, banca centrală este așteptată să majoreze săptămâna viitoare dobânda de referință de la 3 la 3,5%, față de 1,75% la sfârșitul anului trecut.

Marți, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 5,01 la 5,07%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 5,13 la 5,21%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a crescut de la 5,19 la 5,27%.

Cursul euro a scăzut de la 4,9476 la 4,9469 lei, în timp ce transferurile se realizau în culoarul 4,944 – 4,949 lei.

Moneda unică fluctua marți între 1,0494 și 1,0528 dolari, aproape de 1,0472 dolari, minimul ultimilor cinci ani, astfel că media monedei americane a urcat de la 4,7010 la 4,7077 lei, nou maxim istoric.

Marți și miercuri se desfășoară ședința de politică monetară a Rezervei Federale. Piețele cred că dobânda de referință va fi majorată cu 0,5% sau chiar cu 0,75%, după ce inflația a urcat în martie la 6,6%, record al ultimilor 40 de ani.

Media monedei elvețiene, care a revenit la 1,03 franci/euro, a scăzut de la 4,8314 la 4,8161 lei.

Lira sterlină a revenit sub pragul de 1,19 euro iar cursul ei a coborât de la 5,9101 la 5,8976 lei.

În așteptarea deciziilor de politică monetară ale Fed, cererea de metal galben s-a contractat iar uncia s-a depreciat la 1.852 – 1.864 dolari, cotații minime ale ultimelor trei luni. Scăderea unciei a avut ca efect alunecarea prețului gramului de aur de la 284,2468 la 281,2713 lei.

Media monedei maghiare s-a depreciat de la 378,14 la 382,38 forinți/euro. Piața poloneză a fost închisă cu prilejul Zilei Constituției.

Investitorii din piața criptomonedelor erau foarte prudenți iar volatilitatea bitcoin se limita la 38.320 – 38.640 dolari iar cea a ether la 2.826 – 2.861 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2