104 de unități de învățământ din Maramureș vor funcționa în scenariul roșu în perioada 1-5 martie

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit în ședință extraordinară, în sistem online, și a aprobat scenariile de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județul nostru pentru perioada 1-5 martie, a precizat președintele CJSU, prefectul Nicolae-Silviu Ungur.

Sunt 104 de unități de învățământ/structuri care vor desfășura cursuri în scenariul roșu, 156 unități de învățământ/structuri care vor funcționa în scenariul galben, 121 unități de învățământ/structuri care vor avea cursuri în scenariul verde, iar 16 unități de învățământ/structuri vor avea cursuri online, cele din localitățile carantinate zonal: Gârdani, Remetea Chioarului, cu satele aparținătoare, Recea cu satele aparținătoare, Groși cu satele aparținătoare, Rona de Jos, Șișești cu satele aparținătoare și Tăuții Măgherăuș cu satele aparținătoare a mai precizat prefectul de Maramureș. Scenariile au fost aprobate, urmare a propunerilor Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ din fiecare localitate, avizate de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Direcția de Sănătate Publică Maramureș, respectiv a ratei de incidență cumulate în ultimele 14 zile transmisă de către DSP.

În funcție de evoluția situației epidemiologice, situația prezentă poate fi actualizată și modificată.

ZiarMM

Tabel scenarii cu organizarea și desfășurarea cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar în perioada 01.03.2021-05.03.2021

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu