Sighetu Marmației: Transporta ilegal lemne, deși nu avea permis

Vineri, 9 septembrie, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați cu privire la faptul că de pe strada Iapa din municipiu urmează să se efectueze un transport ilegal de material lemnos.

La fața locului, polițiștii au identificat un tractor la volanul căruia se afla un tânăr de 21 de ani din Sighetu Marmației. Polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere.

Totodată, în remorca tractată de tractor se afla cantitatea de 6,2 mc material lemnos de esență fag, pentru care nu au fost prezentate documente de proveniență, informează IPJ.

În cauză, materialul lemnos a fost confiscat și a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu