Centrul Militar Județean Maramureș recrutează candidați pentru posturi de soldat / gradat profesionist

Centrul Militar Județean Maramureș, prin Biroul de Informare-recrutare, organizează recrutarea candidaților pentru o serie suplimentară de posturi de soldat/gradat profesionist.

  • Număr total de locuri scoase la concurs: 1695 – seria suplimentară 2022.
  • Termen limită de înscriere: 24 octombrie 2022.

Condițiile minime de recrutare sunt următoarele:

– cetăţenie română şi domiciliul stabil în România;

– vârsta între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 45 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;

– absolvirea cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul secundar superior, în condiţiile prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare (minimul 10 clase);

– numai pentru arma „auto” şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma „geniu”: – să posede permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C.

”Informaţii complete şi consiliere veţi primi la biroul informare-recruatre din cadrul Centrului Militar Județean Maramureș. Cetățenii cu domiciliul pe raza județului Maramureș, care doresc să candideze pe un post de soldat / gradat profesionist în Armata României trebuie să se prezinte la sediul  Centrului Militar Judeţean Maramureş (Biroul Informare-recrutare), situat pe str. Turnului, nr. 1, Baia Mare, zilnic, de luni până vineri între orele 08.00 – 16.00, iar informaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon: 0262-211008, 0262-211361”, a spus căpitan Mihai-Ovidiu Pop, șeful Biroului Informare-recrutare / CMJ Maramureș.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu