DIN 1 IULIE – Te vei putea trata la spitalele private cu bani de la CNAS

De la 1 iulie românii se vor putea trata în spitalele private, o parte din bani fiind suportați de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Anunțul a fost făcut de către oficialii Casei Naționale, care țin să precizeze că acea contribuție personală de care vorbește toată lumea este o reglementare introdusă în Legea 95/2006 în anul 2018, iar de atunci, termenul de aplicare a fost prorogat în mai multe rânduri, până la data de 1 iulie 2021.

„Implementarea treptată a contribuției personale suportate de asigurați, în condițiile acordării serviciilor medicale în cadrul unor furnizori privați aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, este soluția cea mai bună prin care ne asigurăm că pacienții nu vor fi afectați, ci va aduce beneficii celor care optează pentru accesarea serviciilor acordate în spitalele private, oferindu-le predictibilitate asupra costurilor. Practic, scoatem la suprafață costurile suportate de pacienți în spitalele private aflate în contract cu casele de asigurări de sănătate și le oferim posibilitatea să aleagă unde vor să fie tratați, cunoscând care va fi valoarea contribuției personale pe care ar trebui să o suporte pentru a beneficia de internare într-un spital privat. După ce vom analiza efectele contribuției personale pentru serviciile în regim de spitalizare și vom corecta eventualele disfuncționalități de aplicare, anul viitor vom putea extinde implementarea contribuției personale și pentru unele servicii medicale acordate în regim ambulatoriu pentru specialități clinice și paraclinice, așa cum prevede Legea 95/2006”, a declarat Adrian Gheorghe, președintele CNAS.

Acesta a mai menționat că contribuția personală reprezintă diferența dintre tariful decontat de casa de asigurări de sănătate și tariful practicat de spitalul privat. La cerere, pacientul va primi la un cost estimativ al serviciilor de spitalizare. Oferta va fi valabilă un număr de zile, astfel încât pacientul să poată solicita și obține și alte oferte de la alte spitale, pentru a putea să opteze pentru cea care îl avantajează.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu