A fost dezastru pe drumurile din Maramureș în 2020: Peste 3.900 de permise de conducere ridicate de polițiști

În anul 2020, pe drumurile publice din judeţul Maramureș au fost constatate peste 859 de fapte penale şi peste 29.000 de fapte contravenţionale (la O.U.G. 195/2002 şi la alte acte normative).

Au fost ridicate în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice peste 3.900 de permise de conducere din care 1980 (+529) pentru depășirea vitezei cu mai mult de 50 Km/h, 1.049 pentru depășire neregulamentară, 249 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și 107 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor. De asemenea au fost retrase 943 certificate de înmatriculare, potrivit unui raport al IPJ Maramureș.

Analiza efectuată asupra dinamicii accidentelor grave de circulaţie produse în anul 2020 pe drumurile publice din județul Maramureș arată faptul că numărul acestora a fost în scădere față de anul precedent cu 27,7%. Totodată numărul persoanelor decedate a scăzut cu 28%, iar cel al persoanelor rănite grav cu 24%.

Principalele cauze de producere a accidentelor grave de circulaţie (care ocupă aproximativ 33% din totalul accidentelor), înregistrate în perioada susmenţionată, au fost: viteza neadaptată la condiţiile de drum, încălcarea normelor rutiere de către bicicliști și conducerea fără permis.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu