A TRECUT DE SENAT – Cursuri de prim ajutor pentru copii şi profesori

Cu 103 voturi Pentru, plenul Senatului a adoptat iniţiativa legislativă prin care se vor organiza şedinţe de pregătire pentru acordarea de prim ajutor la nivel preşcolar şi şcolar. Inițiatorii acestui proiect de lege susțin că începerea cursurilor de prim ajutor în şcoli reprezintă un pas important pentru elevi, indiferent de vârsta lor.

„Învăţarea câtorva principii simple de prim ajutor are nu numai rolul de a pregăti copiii pentru a se descurca în situaţiile de urgenţă, ci îi ajută şi să dezvolte compasiune, stimă de sine, responsabilitate, precum şi conştientizarea şi înţelegerea valorii unei vieţi.”, spune deputatul Alin Apostol.

Cursurile de prim ajutor ar urma să fie organizate cu ajutorul cabinetelor medicale şcolare, beneficiarii urmând a fi elevii, profesorii şi personalul auxiliar din instituţiile de învăţământ. Aceste cursuri sunt absolut necesare în condițiile în care în România mor anual peste 70.000 de oameni pentru că nu primesc la timp primul ajutor. Educaţia de prim ajutor salvează vieţi. Din păcate, disciplina „Educaţia pentru sănătate” este o materie opţională şi doar aproximativ 5% dintre copiii din România urmează această materie, susțin inițiatorii proiectului de lege.

Senatul este prima cameră sesizată. Iniţiativa legislativă merge acum la Camera Deputaţilor, pentru dezbatere şi vot final.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu