Despre cadrele didactice din sistemul de învățămant care au un comportament cel puțin interpretabil s-a mai vorbit și se va mai vorbi. Cum Tik Tok-ul e acum mediul în care elevii, dar nu numai, se exprimă acum cel mai bine, zilele acestea a apărut o filmare care ar fi fost făcută la Colegiul Vasile Lucaciu din Baia Mare în care se vede cum un cadru didactic îl pune la punct pe un elev, folosind un limbaj care nu-i face cinste.
Această filmare apare la cateva zile după ce la Vișeu de Sus a avut loc un alt incident, de data aceasta fiind vorba despre o altercație între elevi. Există și astfel de situații în școlile din Maramureș și ele nu pot fi ținute sub preș, mai ales de cand e tehnologia așa avansată. Acum elevul filmează orice, oricum, oriunde și devii vedetă pe internet fără să vrei.
Cei de la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș știau de filmare, iar unii le-au transmis că filmarea e veche de ceva vreme. Însă se vor face verificări. Am cerut un punct de vedere oficial al ISJ Maramureș pe acest subiect. La fel am cerut un punct de vedere conducerii unității școlare din Baia Mare.
ACTUALIZARE Cadrul didactic care apare pe filmare spune că filmare este de acum 6 sau 7 ani, însă nu își explică de ce a apărut tocmai acum.
„Este o filmare veche de vreo 6 sau 7 ani, făcută de un elev în timpul pauzei. La vremea respectivă, în marea majoritate a sălilor de clasă elevii aveau boxe și ascultau muzică la boxele acelea mari. Și noi am interzis prin regulament ascultatul muzicii la boxe. Am fost solicitată să intru într-o clasă, clasa respectivă, pentru că muzica mergea foarte tare. Am intrat în clasa respectivă, i-am rugat să oprească muzica, ei nu au oprit muzica, în schimb m-au jignit, mi-au adresat cuvinte destul de obraznice, eu vorbeam tare pentru că muzica nu era oprită, copilul vorbea la fel de tare pentru că muzica mergea. Cand a intrat elevul care a filmat, muzica s-a oprit, de asta aveam tonul la fel de puternic și eram iritată. Nu l-am ameninșat, eu i-am spus doar că atunci cand eu vorbesc el trebuie să tacă. Asta e comunicarea între două persoane.
Nici nu am știut că filmarea există. Nu știu de ce a apărut acum filmarea, de ce acum. A existat o altă sesizare la ISJ, că aș fi ridicat tonul la un elev de la clasa a XI-a, dar și aclo s-a soluționat sesizarea. Am fost consiliată să nu mai ridic tonul la acel elev. Ceea ce fac și acum, să nu mai ridic tonul la elevi”, a declarat, pentru ziarmm.ro, profesorul care apare în filmarea cu pricina și care este acum directorul Colegiului Vasile Lucaciu.
Dragoș HOJDA
E OK, aveti dreptate in articol. Probabil daca dascalul ar fi fost batut de elev/elevi era bine. Daca asta facem sa nu ne miram ca avem tot mai multe situatii in care perceptia se opreste la DREPTURI si face abstractie de OBLIGATII.
as invita un membru al presei sa stea intr o astfel de clasa o saptamana sa predea! Cu legislatia care nu da voie nici macar gardianului sa ia masuri! Sa vedem daca va mai promova astfel e anomalii in care elevul injura si face orice doreste iar profesoru doar lasa capul in jos si nu apune nimic pt ca nu are dreptate!
Elevii sunt indisciplinati, obraznici si tupeisti. Ar trebui sa fim recunoscatori profesorilor ca se ocupa de educatia copiilor nostri. Articolul e scris cu rea intentie.
Eu propun să publicați și filmulețe cu elevi care ridică tonul sau mâna la profesori. Aș vrea să văd dacă atunci o să mai folosiți tot cuvântul „umiliți”.
De asemenea, v-aș întreba domnul Hojda, câte articole despre performanțele doamnei profesoare ați publicat? Știți câți elevi și-au obținut certificatele internaționale de limbă datorită pregătirii pe care a făcut-o dânsa? Sau câți foști elevi de-ai dânsei sunt studenți sau absolvenți ai unor universități de prestigiu din lume? Presupun că nu, pentru că dacă ați fi știut, nu ați fi făcut atâta caz cu un articol atât de subțirel ca acesta. Vă doresc mai multă inspirație pe viitor!
No , no , circus într-o fabrică de diplome … vorba lui ilarion ciobanu : – unde ne aflăm , în păduŕe, în pustie ???! … Țurich marș la colibă !!! … adică într-un stat civilizat , democratic( sua), elevul era suspendat 2 săptămâni din școală să reflecteze , mediteze , dacă vrea în băncile școlii sau boschetar pe băncuțele lui cătălin în cazul de față … No mormoloc , ai băgat la bostan?! …
Articolul este de o jena totala.