ACUM – Peste 1500 de persoane supravegheate judiciar. Câte sunt în arest la domiciliu

În perioada 1 – 30 iunie 2023, în urma acțiunilor desfășurate de Poliția Română, au fost luate în supraveghere 1.512 persoane, față de care organele judiciare au dispus măsuri preventive. Poliția Română a anunțat că față de 295 de persoane a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, față de 1.216 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, iar față de o persoană, cea a controlului judiciar pe cauțiune.

„În prezent, se află în supraveghere 11.713 persoane cu măsuri preventive, dintre care 1.471 se află în arest la domiciliu, 11.220 se află sub control judiciar, iar față de 22 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune. Valoarea totală stabilită prin măsurile preventive de control judiciar pe cauțiune de către organele judiciare este 3.451.000 de euro și 210.040 de lei.

La data de 30 iunie 2023, existau 51.160 de persoane înscrise în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, pentru care structurile Poliției Române desfășoară activități de supraveghere, conform Legii nr. 118/2019”, au anunțat autoritățile.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu