ACVACULTURĂ – Schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina folosită

În Monitorul Oficial nr.508/09.06.2023 a fost publicată H.G.nr.523/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură. Direcția pentru Agricultură Maramureș a anunțat că beneficiarii schemei sunt întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în acvacultură.

„Schema de ajutor de stat constă în reducerea accizei, care se acordă sub formă de rambursare, respectiv diferenţa dintre rata accizei standard, stabilită la nivelul prevăzut la nr. crt. 12 din anexa nr. 1 la titlul VIII „Accize şi alte taxe speciale” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi rata accizei reduse, în conformitate cu prevederile Directivei 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii – tabelul B al anexei I, exprimată ca echivalentul în lei/1.000 litri al valorii de 21 euro/1.000 litri.

Pentru anul 2023, diferenţa dintre nivelul de 1.632,81 lei/1.000 litri al accizei, stabilit conform art. IV alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 370/2022, şi rata accizei reduse prevăzute la alin. (2) este în cuantum unitar de 1,51804 lei/litru şi se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare”, precizează Direcția pentru Agricultură Maramureș.

Pentru a accesa schema de ajutor de stat, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe criterii de eligibilitate, respectiv să fie înscrişi în Registrul unităţilor de acvacultură, denumit în continuare RUA, să furnizeze date statistice la ANPA privind suprafeţele şi producţiile realizate, în conformitate cu activităţile prevăzute în programele statistice şi actele juridice europene în domeniul sectorului pescăresc, să facă dovada că nu sunt întreprinderi în dificultate.

„Pentru anul 2023 cererea de acord prealabil pentru finanţare se depune la D.A.J Maramureș până la data de 10 iulie. Cantităţile maxime anuale de motorină pentru care se acordă ajutor de stat sub formă de rambursare sunt:
transport material piscicol (puiet în diferite stadii de dezvoltare, remonţi, reproducători, peşte de consum), furaje, materii prime şi materiale în interiorul fermei – 7 litri/oră funcționare
lucrări pe cuveta heleşteului (discuire, însămânţare, cosire masă verde), destufizare – 17 litri/ha

lucrări de întreţinere diguri, canale – 25 litri/oră funcționare

pompare apă cu motopompe – 5 litri/oră funcționare

transport material piscicol (puiet în diferite stadii de dezvoltare, remonţi, reproducători, peşte de consum) în afara fermei cu auto propriu – 15 litri/100 km”, concluzionează DAJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu