AFIR primeşte solicitări de finanţare pentru decontarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a anunţat lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanţare pentru decontarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor prin submăsura 17.1 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Fermierii din Maramureș trebuie să știe că pot depune cererile de finanţare începând cu data de 2 octombrie 2023, ora 9.00 până la data limită de 15 decembrie 2023, ora 16.00.

„Fondurile disponibile pentru cea de-a cincea sesiune aferentă submăsurii 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor sunt în valoare de 21.378.798 euro, cu posibilitatea suplimentării acesteia în funcţie de interesul manifestat de solicitanţi. Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul acestei linii de finanţare este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătite efectiv de către fermier.

În această sesiune pot fi depuse cereri de finanţare aferente sectorului vegetal (pentru poliţele încheiate pentru culturile de toamnă din anul 2022 şi pentru culturile de primăvară din anul 2023) şi sectorului zootehnic (pentru poliţele încheiate în 2023)”, spune AFIR.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu