ALERTĂ – Ucrainean rătăcit în zona Pop Ivan, căutat de salvamontiști

Aseară am avut o acțiune a SPJ Salvamont Maramureș de căutare – salvare a unui cetățean ucrainean în zona Vf Pop Ivan. Salvamont Maramureș precizează că apelul venit prin 112 „ne-a informat despre faptul că cetățeanul ucrainean și-a anunțat familia că a trecut în zona mai sus menționată și are intenția de a coborî spre o zona locuită a județului Maramureș”.
„Din păcate nu avem alte detalii, nu avem nicio localizare, ucraineanul având telefonul inchis de ore bune. 2 echipe de salvatori montani au fost în teren împreună cu colegii de la Politia de Frontieră, structura Poienile de Sub Munte. Salvatorii montani au avut și drona cu termoviziune si binoclul cu termoviziune, dar datorită condițiilor meteo au fost greu de folosit. În zona mentionată este zăpadă, iar temperatura este negativă, dar salvatorii montani au lucrat pe perioada verii și a toamnei și au montat stâlpi indicatori de care sperăm că cetățeanul ucrainean va ține seama.
După verificarea a trei posibile trasee pe unde putea să coboare și negăsind nimic, neavând de-altfel niciun alt indiciu, spre dimineață salvatorii montani au decis să se retragă la baza Salvamont si să aștepte informații noi. În funcție de acestea astăzi se vor relua căutările”, arată Salvamont Maramureș.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu