Municipiul Baia Mare a anunțat azi, 24 iunie, publicul interesat că s-a depus documentația în vederea obținerii avizului de mediu pentru Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD). Acest Plan de Mobilitate amintit mai devreme ne readuce aminte de Planul de amenajare a teritoriului judeţean, plan elaborat încă din 2008, unde județul este descris „cu o reţea de căi de comunicaţie cu largi deschideri pe plan naţional și internaţional, în ciuda poziţiei limitrofe la nivel naţional”. Tot aici erau trecute atunci o serie de proiecte care, dacă ar fi făcute, ar face din județul nostru un județ atractiv pentru investitori, dar și pentru turiști.
„Pentru îmbunătăţirea conectivităţii în teritoriu, PATJ impune următoarele măsuri – realizarea unui drum expres de legătură a municipiului Baia Mare cu autostrada Transilvania pe ruta Fărcaşa-Jibou-Românaşi, obiectiv realizabil până în anul 2025. Drumul expres va urmări Valea Someşului şi Agrijului, evitând strangularea actuală a
traficului în regiunea Mesteacăn. Construirea unei linii ferate noi, de scurt-circuitare, între Baia Mare şi Sighetu
Marmaţiei, odată cu tunelul feroviar pe sub Gutâi. Intrarea sa în funcţiune poate reorienta profilul liniei ferate Salva-Vişeu-Sighetu Marmaţiei înspre exploatarea pur turistică, respectiv realizarea unui drum rapid Baia Mare-Sighetu Marmaţiei (cu tunel rutier pe sub Munţii Gutâi), realizare drum expres Baia Mare-Târgu Lăpuş-Năsăud-Bistriţa, realizare drum expres Baia Mare-Satu Mare-Vaja, respectiv reabilitare drum Baia Sprie-Cavnic-Bârsana. PMUD Baia Mare va tine cont de obiecivele PATJ Maramureș, în conturarea unei viziuni durabile asupra mobilităţii la nivelul planificării teritoriale. ”, se arată în documentul citat.
Singurul proiect finalizat din cele enumerate mai sus este cel privind reabilitarea drumului Baia Sprie-Barsana. Restul au rămas la stadiul de povești așternute pe hartie.
”PMUD Baia Mare prevede următoarele obiective operaţionale, care contribuie la obţinerea prosperităţii economice în municipiu: fluidizarea traficului și eliminarea blocajelor, cu scopul scăderii duratei medii de călătorie, integrarea sistemelor de transport și parcare în conceptul general Baia Mare Smart City”, mai aflăm din documentul supus atenșiei băimărenilor.
Dragoș HOJDA
Din ciclul „1001 de nopți”…
:)))))) Mai multe nu zic!
Pamflet%%% cumetre, Eu sunt Tu din viitor%:%% vorbește tu mult despre tunel , că poate se aude și-n viitor%%% Da !!! %%% în viitor ?! Dar, nu în orice viitor%%% în viitorul din Germania !!! … P.S. apropo, ca să fim nemți în primul rând nu mai trebuie să fim hoți ( se fărâmă tunelul pe noi )!!!… P.P.S. n-am reușit să terminăm barajul Runcu de 32 de ani
și vrem tunel pe sub Gutâi ( basme, povești, cimilituri ) %%%
Încă nu e campanie electorală ce e cu știrile aste de pe marte
Când a zbura porcul, atunci om avea tunel,pe sub Gutâi !
Nu înțeleg ce fumează ăștia,leuștean, bicarbonat sau ce mama zmeilor,Nu suntem în stare să asfaltăm o străduță dintre blocuri,dar visam tunele și căi ferate
Si din bere ie-i plăcere. Nu trebuie să fumezi çi doar sa aprinzi bețișoare și vezi tunele gonflate peste Gutin,telegondole ce preiau tir uri si autocare si le trec rapid in Mara. La ce să săpăm muntelw vulcanic mai bine tragem cabluri ca la Borsa si devenim mai spectaculosi ca elvețienii .