AZI SE DĂ VOTUL -12 lei în loc de 14 lei pentru plata gunoiului în Baia Mare

Consilierii locali sunt așteptați astăzi, 21 ianuarie, în sistem online, la o ședință extraordinară de Consiliu Local, pe ordinea de zi fiind înscrise un număr de 8 proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără și proiectul de hotărâre privind modificarea HCL nr. 420/2021, privind stabilirea taxei speciale de salubrizare pentru anul 2022. Consilierii locali vor vota mai exact modificarea Articolului 1 din HCL nr. 420/2021 și anume „se aprobă cuantumul taxei de salubrizare datorate pentru anul 2022 de 12 lei/persoană/lună.”

Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se incredinţează Primarul Municipiului Baia Mare prin Direcția Taxe și Impozite. Vă reamintim că plata acestei taxe a fost suspendată pentru o vreme, după ce băimărenii s-au scandalizat cu privire la dublarea taxei în acest an față de anul trecut. Asta face ca băimărenii să aibă de plătit pentru trei persoane, de exemplu, peste 500 de lei numai această taxă.

Tot azi aleșii locali vor vota și alte lucruri legate de salubrizare. Consilierii vor aproba modificarea punctului (2) din Anexa – Regulament cu privire la instituirea și administrarea taxei speciale de salubrizare în municipiul Baia Mare, la HCL nr. 506/2019, modificată și completată prin HCL nr. 429/2020, respectiv „taxa de salubrizare este datorată de către persoane fizice care dețin în proprietate imobile în municipiul Baia Mare, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, cabinete de avocatură, cabinete medicale, cabinete notariale, precum și de alte asemenea entități care dețin în proprietate imobile în municipiul Baia Mare, ce sunt utilizate pentru desfășurarea de profesii liberale, persoane juridice care dețin în proprietate imobile cu destinația de locuință în municipiul Baia Mare, respectiv persoane juridice care dețin în proprietate imobile și care nu dețin spațiu de depozitare a pubelei proprii și duc deșeul produs la platformele destinate deșeurilor pentru persoanele fizice”.

Dacă acest proiect va primi undă verde atunci  toate persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea permanentă sau temporară pe teritoriul administrativ al municipiului Baia Mare, vor opta, fie pentru plata taxei de salubrizare conform prevederilor prezentului Regulament, fie pentru încheierea contractului direct cu prestatorii de servicii specializaţi pentru ridicarea, transportul, depozitarea şi neutralizarea deşeurilor produse. Prin excepție, persoanele juridice care dețin în proprietate imobile cu destinația de locuință în municipiul Baia Mare, vor plăti taxa de salubrizare stabilită potrivit prevederilor prezentului Regulament, doar pentru persoanele fizice care locuiesc în respectivele clădiri.

ACTUALIZARE Lipsă de cvorum și ședința de CL de azi nu s-a ținut. Acest proiect urmează a fi supus atenției aleșilor locali într-o ședință viitoare, fiind un subiect extrem de sensibil și care va stârni discuții aprinse.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu