BACALAUREAT 2023. Trei măsuri care se vor lua pentru închiderea anului școlar și examene

Ministerul Educației, prin ministrul Ligia Deca, a anunțat astăzi, 11 iunie, 3 măsuri care se vor lua pentru a se putea închide anul școlar în cele mai bune condiții, respectiv pentru a nu fi afectate examenele elevilor de greva profesorilor.

În debutul ședinței de Guvern de azi, premierul Nicolae Ciucă a precizat: „În ordonanța pe care o vom pune în transparență astăzi, împreună cu sindicatele, am agreat creșterea valorii sumelor pe care le vor primi atât personalul didactic, cât și personal didactic auxiliar, să crească la nivelul de 25%. De asemenea, am agreat ca, începând cu anul viitor, pe grila de salarizare nouă, în noua lege a salarizării, salariul debutantului să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie; procentul de 40% din vechea ordonanță de urgență va crește la 50%, începând cu 1 ianuarie 2024 și, desigur, vom acorda acele sume de formare profesională de 1.500 lei anual, în luna octombrie, pentru personalul didactic și didactic auxiliar, și de 500 lei anual, pentru personalul nedidactic”.

Ligia Deca a completat: „În ordonanța de urgență de astăzi sunt trei măsuri. Una referitoare la echivalarea probelor de competențe din cadrul examenului de Bacalaureat cu mediile din anii de liceu. Nu este o procedură nouă, a mai fost utilizată, ea ușurează, practic, tot ceea ce înseamnă calendarul examenului de Bacalaureat și reușim astfel, cu această echivalare, să rămânem cu probele scrise în calendarul anunțat, în așa fel încât copiii să termine la data la care se așteaptă și să poată merge mai departe pe parcursul lor educațional.

A doua măsură se referă la susținerea examenului de Titularizare doar cu proba scrisă, adică nu se vor mai lua în considerare inspecțiile pentru Titularizare, motivul fiind numărul mare de inspecții care nu au putut fi efectuate în această perioadă afectată de protest și avem nevoie ca toți candidații care pot să intre în concursul de Titularizare să poată face acest lucru, pentru a avea resursa umană în toamnă necesară pentru desfășurarea procesului de învățământ.

A treia măsură se referă la faptul că evaluarea sistemică la clasa a VI-a cu rol de diagnostic, pe care noi o efectuam anual în sistem, în acest an școlar nu se va mai susține. Din nou subliniez, probele scrise, atât ale Evaluării Naționale de la sfârșitul clasei a VIII-a, cât și probele scrise ale examenului de Bacalaureat, rămân în același calendar, permițând tuturor elevilor să meargă mai departe așa cum era programat și așa cum își doresc”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu