BAIA MARE – Acțiune a Poliției Locale pe Pirită. Băimărean amendat din cauza gălăgiei făcute la repararea unui autoturism

În ultima săptămână, polițiștii locali băimăreni au avut serios de lucru, fiind reclamate numeroase tulburări ale ordinii și liniștii publice, persoanele fiind identificate și sancționate, conform legii. Pe final de august, a fost desfășurată o acțiune comună cu Direcția de Asistență Socială, Poliția Municipiului și Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș în zona Pirită, cu un efectiv de 16 persoane, pentru verificarea și depistarea persoanelor care încearcă să se stabilească în zonă. A fost identificață o familie- formată din 2 adulți și 4 minori, căreia i s-a recomandat să se deplaseze înspre localitatea de domiciliu.

„În perioada 28.08-03.09.2023, au fost înregistrate sesizări privind tulburarea ordinii și liniștii publice, respectiv în data de 28.08.2023, orele 22.24, a fost sesizat, faptul că pe strada Ciprian Porumbescu, în locul de joacă amenajat, un grup de persoane tulbura liniștea publică prin strigăte. La fața locului nu era nici o persoană, cel care a făcut sesizarea a menționat că acel grup a părăsit zona cu puțin inainte de sosirea echipajului. În data de 28.08.2023, orele 09.40, a fost sesizată tulburarea liniștii publice prin gălăgie, de la repararea unui autoturism într-un garaj de pe strada George Cosbuc, la fața locului persoana în cauză a fost identificată și sancționată contravențional.

În data de 29.08.2023, orele 12.09, a fost sesizat faptul că o persoană apelează la mila publică la intrarea intr-un magazin de pe Aleea Mărăști, persoana în cauză a fost avertizată verbal și îndepărtată din zonă. În data de 31.08.2023, orele 21.20, a fost sesizată tulburarea liniștii publice și aruncarea cu resturi de semințe, la fața locului persoanele în cauză au fost sancționate contravențional, în data de 01.09.2023, orele 19.37 a fost sesizat faptul că pe strada Valea Neagră, pe un teren privat, sunt aprinse resturi vegetale, la fața locului a fost identificat proprietarul terenului care a fost sancționat contravențional

În data de 02.09.2023, orele 15.24, a fost sesizat faptul că într-un autoturism din parcarea unui magazin, un cuplu se ceartă aprins, la fața locului persoanele au fost identificate și sfătuite să înceteze și s-au conformat, în data de 02.09.2023, orele 08.15, a fost sesizat faptul că pe strada V. Alecsandri o persoană comercializează produse pe trotuar, aceasta a fost identificată și sancționată contravențional. De asemenea, în data de 02.08.2023, orele 20.30, a fost depistată o persoană minoră care părea dezorientată. A fost condusă la sediul Poliției Locale în vederea identificării, a fost anunțat dispeceratul Poliției Municipiului unde era în evidență deoarece a fugit de la Centrul de minori, a fost transportată și predată la CPRU”, arată Poliția Locală.

În data de 03.09.2023, orele 11.00, a fost observată o persoană căzută pe trotuar în Centrul Millennium, a fost solicitat un echipaj SMURD care a preluat-o si transportat-o la UPU, în data de 04.09.2023, orele 00.55 a fost sesizată tulburarea liniștii publice prin muzică la volum mare intr-un autoturism, pe Aleea Filaturii. Două persoane au fost identificate și sancționate la fața locului. Nu în ultimul rând, în data de 03.09.2023, orele 22.58, a fost sesizat un incendiu în zona Pirită, arderea de resturi de cauciuc și plastic, la fața locului a fost solicitat un echipaj de la ISU care a intervenit la stingerea incendiului.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu