BAIA MARE – Biciclist lovit de mașină pe Bulevardul Regele Ferdinand

Grav accident de circulație în această dimineață în Hatvan. Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit la un accident rutier produs pe bulevardul Regele Ferdinand din municipiu, din primele verificări polițiștii constatând faptul că un autoturism condus de către o femeie de 42 de ani din Tăuții-Măgherăuș, a surprins și accidentat un bărbat de 46 de ani din Baia Mare, care se afla în calitate de biciclist în traversarea părții carosabile.

„În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a bărbatului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambele persoane implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, arată IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu