Baia Mare – Cum arată cele 50 de apartamente din blocuri ANL finalizate recent

Au fost finalizate primele 50 de apartamente din blocurile de tip ANL construite recent în Baia Mare, pe bd. Regele Ferdinand, anunță conducerea primăriei, care precizează că ele vor fi date în folosință peste aproximativ două săptămâni.

”Zeci de familii de tineri până în 35 de ani, care au depus cereri pentru astfel de apartamente, vor semna contractele de închiriere și se vor putea muta, în aproximativ două săptămâni în locuințe moderne, pliate pe nevoile lor”, a declarat primarul Doru Dăncuș.

Acesta a mai precizat că un alt bloc va fi finalizat în cursul acestui an. ”Până în toamnă, vom avea finalizat și al doilea bloc de locuințe din acest complex, într-o zonă care are nevoie de o astfel de dezvoltare și pe care ne dorim să o transformăm într-un cartier al tinerilor, inclusiv prin crearea de noi facilități pentru aceștia, precum creșa pe care o construim în proximitate”, a spus candidatul PSD pentru Primăria Baia Mare, Doru Dăncuș.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu