Baia Mare: Dezbatere cu oficiali de la București privind acordarea de vouchere de vacanță pentru angajații din privat

Vineri, 12 mai, la Palatul Administrativ din Baia Mare a avut loca dezbaterea legată de proiectul de lege privind acordarea de vouchere de vacanță și pentru angajații din privat, suportate de la bugetul de stat.

La eveniment au fost prezenți și președintele Comisiei pentru Antreprenoriat și Turism din Senat, senatorul Eugen Țapu, inițiatorul proiectului, secretarul de stat de la cabinetul premierului, Ciprian Hojda, președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan, precum și diverși agenți economici.

Astfel, aproximativ 4,2 milioane de angajați ar urma să primească aceste vouchere, în timp ce angajatorii nu vor avea parte de alte cheltuieli.

”Voucherele de vacanță reprezină și un mijloc prin care salariații își refac puterea și capacitatea de muncă și, astfel, înregistrează o productivitate crescută a muncii.

Considerăm că acest mecanism poate fi extins și pentru cei cca. 4,2 milioane de angajați din sectorul privat, astfel încât să poată beneficia de vouchere de vacanță suportate din bugetul de stat, în valoare de 1.450 lei/anual, din sumele cu care aceștia contribuie deja sub forma impozitului pe venit și/sau CAS.

Angajatorii vor avea doar un rol de intermiediari între stat și salariați, care nu implică efort financiar porpriu”, se arată în expunerea de motive de la proiectul de lege.

Efortul bugetar pentru angajații din privat ar urma să fie de de 6,09 miliarde lei. Mai multe detalii găsiți în documentele de mai jos.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu