Baia Mare: Mașina Medicului de Urgență, implicată într-un accident de circulație

Mașina Medicului de Urgență, (MMU), ce participă la intervențiile S.M.U.R.D., a fost implicată într-un accident de circulație cu un alt autoturism, în Baia Mare.

”Accidentul s-a produs în jurul orei 10.15, pe strada Industriei, din municipiu. Conducătoarea auto a celuilalt autoturism a fost examinată medical și a refuzat transportul la spital.

Personalul S.M.U.R.D. nu a necesitat îngrijiri medicale. Mașina medicului de urgență era în misiune. Se deplasa la un caz. Poliția a început cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul”, a declarat Cornel Băbuț, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu