BAIA MARE – Se încurajează adopția câinilor fără stăpân

Tot mai mulți câini fără stăpân avem abandonați pe drumurile din Maramureș și din Baia Mare. Asociațiile de protecție a animalelor încearcă să facă tot ce se poate face omenește posibil, însă este un fenomen imposibil de eradicat. Primăria Baia Mare a anunțat ieri, 5 aprilie, demararea campaniei de adopție „Umple golul din viața ta!”, programul prin care se încurajează, la un alt nivel, adopția cățeilor fără stăpâni din Baia Mare!

„Avem în jur de 390 de căței în acest adăpost, pe care îi hrănim, de care avem grijă. 50 dintre aceștia sunt pui. Sunt examinați periodic de către medici veterinari, cu toții sunt sterilizați, microcipați și cu vaccinurile la zi. Din nefericire, numărul lor crește pe zi ce trece din cauza unor oameni iresponsabili care nu îi sterilizează, deși avem programe de gratuitate în acest sens în Baia Mare, îi abandonează prin fața scărilor de bloc, pe margini de drumuri și exemplele ar putea continua. Cei pe care îi găsim sunt sancționați drastic! O altă problemă constă în faptul că niciuna dintre localitățile din proximitatea municipiului nostru nu deține astfel de adăposturi.

Împreună cu cei de la Poliția Animalelor din cadrul Primăriei, Clubul Sportiv Minaur și de la Adăpost, am gândit un program prin care să ridicăm gradul de conștientizare asupra abandonului de animale, dar mai ales să încurajăm adopția. Programul se numește “Umple golul din viața ta!” și, pentru început, îl vom implementa prin secția de fotbal a clubului Minaur. Jucătorii vor intra pe teren alături de acești căței din Adăpost, înaintea meciurilor din toate competițiile în care participă”, a anunțat Primăria Baia Mare, prin viceprimarul cu atribuții de primar Doru Dăncuș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu