Baia Mare: Un tânăr mecanic a furat o mașină lăsată la reparat

Azi-noapte, la ora 00.40, polițiștii băimăreni au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mărgeanului.
La volan a fost identificat un tânăr de 21 de ani din Sălaj, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că, tânărul este angajat al unui service auto de unde ar fi furat autoturismul condus, cu scopul de a-l folosi pe nedrept. Autoturismul a fost lăsat parcat de către proprietarul de 82 de ani pentru a fi reparat.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
- Advertisement -
Adaugă un comentariu