Baia Sprie continuă să se dezvolte: Ce se mai face prin oraș (FOTO)

De Paști, iepurașul aduce cadouri copiilor cuminți. S-ar putea spune și despre locuitorii orașului Baia Sprie că au fost cuminți, mai ales că iepurașul le-a adus ceva ”daruri”, chiar și înainte de Paști, transmite PNL Maramureș.

Săptămâna trecută s-a inaugurat hala de lactate, astfel încât oamenii să poată să-și facă în mod civilizat cumpărăturile de Paști, indiferent de data la care îl sărbătoresc.

Tot atunci au sosit cele nouă autobuze nou-nouțe, care să îmbunătățească radical transportul în comun pe ruta Baia Sprie – Baia Mare și retur.

În urmă cu două zile a demarat – în colaborare cu Apele Române – decolmatarea Văii Craica în zona localității Satu Nou de Sus, lucrare estimată a dura 10 zile.

”Sunt doar câteva dintre lucrările și proiectele pe care le derulăm. Însă avem mult mai multe proiecte în orașul nostru, unele fiind de mare amploare. E suficient să amintesc de parteneriatul cu Consiliul Județean pentru realizarea primului parc industrial din Maramureș. Atâtea investiții sunt posibile și datorită sprijinului pe care ni-l oferă președintele CJ Maramureș, domnul Ionel Bogdan, cu deosebire în interacțiunea cu ADR Nord-Vest” – a subliniat Alin Sebastian Bîrda, primarul orașului Baia Sprie.

ZiarMM

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu