Băimărean reținut după ce a fost prins cu țigări de contrabandă

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Maramureș – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au dispus reţinerea pe o durată de 24 de ore a bărbatului care a fost depistat de poliţiştii rutieri în trafic pe raza localităţii Coaş, având în autoturism 3.000 de pachete cu ţigări şi consistente sume de bani.

”Băimăreanul în vârstă de 36 de ani este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de contrabandă și conducere fără permis. Acesta urmează a fi prezentat Judecătoriei Târgu Lăpuș cu propunere de arestare preventivă.

În cauză continuă activitățile de urmărire penală pentru identificarea altor participanți la activitatea infracţională şi tragerea acestora la răspundere”, spun reprezentanții IPJ Maramureș.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu