Biblioteca Județeană Baia Mare a donat 1.000 de cărți bibliotecii comunale din Andrid, Satu Mare

În data de 6 februarie, o delegație a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare din care au făcut parte dr. Teodor Ardelean, director, dr. Ioan Gogota și Adrian Maghear a efectuat o vizită cu caracter profesional în localitatea Andrid, județul Satu Mare, context în care biblioteca băimăreană a donat bibliotecii comunale din această localitate 1000 de cărți.

”Cărțile au fost predate bibliotecarei Rodica Florica Gorgan, în prezența mai multor oficialităţi locale în frunte cu primarul comunei Andrid, Papp Tibor. Au fost de față: preot Ioan Socolan, din partea Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Protopopiat Ortodox Satu Mare, care prin demnitate ecleziastică și civică îmbină virtuțile sale preoțești cu cele culturale, și preot paroh Vasile Mădălin Malanca, om destoinic din județul Satu Mare, cu rădăcini în localitatea Săbișa, județul Maramureș și alții.

Scopul deplasării la Andrid s-a înscris pe linia bunelor relații existente între dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare „adevărat mecena pentru comunitatea românească însetată de cultură” și Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Proiectul a luat naștere în urma unor discuții în cadrul Adunării Eparhiale Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului pe anul 2021, când s-a pus problema consolidării bibliotecilor existente și înființarea altora noi, atât în eparhie, cât și în străinătate.

Ca simbol al recunoștinței față de maramureșenii prezenți la Andrid, oficialitățile locale sătmărene au organizat vizite de documentare la Muzeul Etnografic Andrid și la Muzeul Văii Ierului din satul Dindeşti, ambele administrate de Muzeul Judeţean Satu Mare, director Liviu Marta, originar din Andrid”, transmite Biblioteca Județeană.

Cu ocazia vizitei la Muzeul Etnografic Andrid (custode Maria Donca), dr. Teodor Ardelean a consemnat în cartea de onoare a acestuia următorul mesaj:

„Am poposit aici la Andrid cu o donație de 1000 de cărți la biblioteca comunală, la invitația Părintelui Protopop Ioan Socolan, fiu al satului. Întâlnirea extrem de plăcută de la primărie și bibliotecă a fost apoi urmată de scurte vizite de „cunoaștere a rădăcinilor străbune”.

Este o zonă fascinantă prin ineditul ei, iar dincolo de obiectele cunoscute, comune multor așezări românești, aici am descoperit și obiecte utile, utilizate la munci specifice zonei Văii Ierului. Suntem mulțumiți pentru reușitele dumneavoastră, vă admirăm „rezistența” la presiunile timpurilor și vă dorim viață lungă în misiunea cunoașterii!

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu