BNR a majorat dobânda de referință la 3%

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

pibMarți s-a desfășurat ședința de politică monetară a BNR, unde s-a decis, în linie cu anticipările pieței, majorarea dobânzii de referință de la 2,5 la 3%.

În comunicatul de presă care a urmat ședinței de politică monetară, se arată că deciziile, urmăresc ancorarea anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu, precum și stimularea economisirii prin creșterea ratelor dobânzilor bancare, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflației în linie cu ținta staționară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile în contextul procesului de consolidare fiscală”.

Scăderea cotațiilor la care erau realizate tranzacțiile la 4,941 – 4,946 lei/euro au provocat scăderea cursului monedei unice de la 4,9437 la 4,9431 lei.

„Cursul de schimb leu/euro a cunoscut o ajustare ascendentă, mult mai modestă totuși decât cele evidențiate în regiune, și succedată de o cvasi-stabilizare pe noul palier, în contextul acțiunilor BNR în sfera gestionării lichidității, dar și pe fondul relativei calmări ulterioare a volatilității pe piața financiară internațională, inclusiv sub influența inițierii de către Fed a ciclului de creștere a ratei dobânzii reprezentative”, se arată în comunicatul BNR.

Piața monetară a fost calmă, în așteptarea deciziei BNR. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a urcat marții de la 4,61 la 4,62%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 4,70%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, s-a oprit la valoarea stabilită miercurea trecută de 4,73%.

Euro se deprecia față de principalele valute, în condițiile în care politica monetare a BCE a rămas cea mai acomodativă chiar dacă inflația din zona euro a atins în martie un maxim istoric de 7,5%.

Perspectiva ca economia zonei euro să cunoască o scădere majoră urmare a sancțiunilor impuse Rusiei, au făcut ca moneda unică să scadă la 1,0956 – 1,0989 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să urce de la 4,4875 la 4,5019 lei.

Moneda elvețiană s-a apreciat la 1,013 – 1,017 franci/euro ceea ce a făcut ca media să urce de la 4,8389 la 4,8674 lei.

Cursul lirei sterline a crescut de la 5,8850 la 5,9149 lei

Aprecierea monedei americane și stabilizarea cotațiilor la 1.925 – 1.933 dolari/uncie au provocat creșterea prețului gramului de aur de la 278,1553 la 279,4986 lei.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,6317 zloți/euro iar a celei maghiare s-a depreciat la 370,49 forinți/euro.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2