CAND ALCOOLUL DĂ TONUL – Tanăr de 21 de ani, împușcat de polițiștii care l-au urmărit prin păduri

Se știe că neoprirea la semnalul regulamentar al polițistului rutier nu este doar o contravenție ci și un act de sfidare a legii și autorității, care poate atrage consecințe din cele mai grave pentru șoferul care încalcă legea, pasagerii din vehiculul acestuia, alți participanți la trafic (șoferi sau pietoni) și chiar pentru polițiștii care vor desfășura activități de interceptare și oprire. De cele mai multe ori astfel de acțiuni de teribilism survin pe fondul consumului de alcool sau droguri. 

Zilele trecute, echipajul de poliție din cadrul Sectiei de poliție rurală Vama, fiind in exercitarea atribuțiunilor de serviciu și în acțiune pe linie rutieră pe raza localității Moldovița, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism de teren înmatriculat in străinătate, prevăzut cu post de conducere pe partea dreaptă.

„Datorită faptului ca șoferul nu a respectat semnalul și și-a continuat deplasarea, mărind viteza, polițiștii au plecat in urmărirea autovehiculului. Urmărirea s-a efectuat cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, pe drumul județean din localitate, șoferul fiind somat prin sistemul acustic, fără a fi posibilă utilizarea mijloacelor din dotare având în vedere rularea într-o zonă rurală locuită.         La un moment dat, autovehiculul de teren a virat și a pătruns pe un drum forestier greu accesibil și accidentat, polițiștii continuând urmărirea cu dificultate, dar somând conducătorul auto, prin amplificatorul autospecialei pentru a opri, în caz contrar urmând a fi folosit armamentul din dotare.

Șoferul urmărit nu s-a supus somațiilor legale, situație în care unul dintre polițiștii din echipaj a executat două focuri de averisment în plan vertical și apoi foc spre autovehicul, ulterior urmărirea fiind întreruptă deoarece drumul forestier era unul accidentat si nu putea fi parcurs cu autospeciala de poliție, iar autoturismul de teren avea un vantaj tehnic superior în aceste condiții. La câteva minute de la acest eveniment, s-a primit un apel 112 de la o persoană anonimă prin care se sesiza că un tânăr este rănit, prezentând o plagă împușcată in zona spatelui.

Polițiștii au ajuns cu dificultate într-o zonă forestieră izolată, fiind solicitată și prezența unei ambulanțe.  Primul echipaj ajuns la fața locului a stabilit faptul că persoana împușcată este un tânăr de 21 de ani din com. Vatra Moldoviței, ce se afla in autovehiculul urmărit anterior de polițiști.  Acesta prezenta o plagă prin împușcare, fiind conștient și cooperant din punct de vedere medical, însă reticent în ceea ce privește oferirea unor date cu privire la șoferul vehiculului. De asemenea, bărbatul prezenta hană alcoolică.

În zonă au fost identificat și vehiculul urmărit, împotmolit într-un șanț. De asemenea, au fost identificați alți doi tineri, ambii de 21 ani, niciunul din aceștia necolaborând cu polițiștii în vederea clarificării situației (toți se aflau sub influența alcoolului, nu au dorit să comunice cine se afla la volan și nici motivul neopririi). De asemenea, în vehicul au fost identificate mai multe sticle de alcool”, precizează polițiștii suceveni.

Bărbatul împușcat a fost transportat pedestru de către polițiști și personal medical până la ambulanță, fiind conștient, fiind transportat mai apoi la unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Cauza a fost prezentată unității de parchet competente ce a delegat sarcini de cercetare polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, fiind înregistrat dosar penal pentru clarificarea tuturor aspectelor, urmând a se dispune procedural.

Dragoș HOJDA

 

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu