CARE SUNT CONDIȚIILE: Se caută director pentru Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor Baia Mare

Municipiul Baia Mare a anunțat că organizează, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr.189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare, concurs de proiecte de management în vederea încredințării managementului Centrului de Artă Contemporană Colonia Pictorilor Baia Mare.

Ca să poată să participe la acest concurs, fiecare candidat trebuie să aibă cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene, să cunoască limba română, scris şi vorbit, să aibă capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate.

În plus, trebuie să îndeplinească condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs, să nu fi fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, respectiv să nu execute o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii, respectiv nu i-a încetat contractul de muncă, raportul de serviciu sau contractul de management din motive imputabile în ultimii 7 ani.

Criteriile specifice de ocupare înseamnă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de licență „Arte vizuale” și minimum 5 ani vechime în specialitatea studiilor, dar și studii universitare de master în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare executării funcției publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Data de 12 decembrie 2022 este data limită de depunere a proiectelor de management de către candidaţi, 13 decembrie – 19 decembrie 2022, analiza individuală a proiectelor de management – prima etapă, 20 decembrie 2022 susţinerea proiectelor de management în cadrul interviului – a doua etapă. În termen de 24 de ore de la încheierea etapei a doua – aducerea la cunoștința candidaților și la cunoștință publică a rezultatului concursului. Urmează etapa de depunere a contestațiilor și soluționarea acestora, care se realizează în conformitate cu prevederile Capitolului IV din prezentul regulament. În termen de 24 de ore de la expirarea termenului în care pot fi depuse contestatii sau, dupa caz, de la data solutionarii acestora, rezultatul final al concursului, lista nominala a candidatilor si alte informatii de interes public sunt aduse la cunostinta publica, prin grija autorităților locale.

Foarte important de reținut este că proiectul de management va fi în mod obligatoriu anonimizat, fără date de identificare ale autorului, în caz contrar dosarul urmând a fi respins.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu