Casa Minaur a ajuns în subordinea Direcției de Asistență Socială. Ce vor să facă acolo

Pe finele lunii martie aleșii locali au aprobat initierea, depunerea si implementarea de catre Direcţia de Asistenţă Socială a proiectului „Casa „MINAUR” – Respect Seniorilor Campioni”, finanţat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021 – 2027, Prioritate: P6 – Servicii de suport pentru persoane
vârstnice.

A fost aprobată valoarea totală a proiectului „Casa „MINAUR” – Respect Seniorilor Campioni”, în
cuantum de 11.369.717,78 lei, inclusiv TVA, din care valoarea eligibilă nerambursabilă în
cuantum de 8.066.175,00 lei inclusiv TVA, respectiv a fost aprobată contribuția totală a Direcţiei de Asistenţă Socială în proiect în valoare de 3.464.866,28 lei inclusiv TVA.

Tot în ședința din luna martie a fost aprobată angajarea finanţării de la bugetul local pentru sumele reprezentând cheltuieli totale neeligibile ale proiectului, contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului precum și alte cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Casa „MINAUR” – Respect
Seniorilor Campioni”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu