CIFRELE ZILEI – Populația Maramureșului în ultimii trei ani a scăzut cu peste 6000 de persoane

Județul Maramureș riscă să ajungă în anii care urmează la o populație de sub 500.000 de locuitori dacă se păstrează acest trend. Numai în ultimii trei ani, potrivit datelor oficiale primite de la Direcția Județeană de Statistică, Maramureșul a pierdut peste 6000 de locuitori, problema cea mare fiind legată de faptul că de o perioadă bună de timp decesele sunt mai mai multe decât nașterile, ceea ce este foarte grav.

„În ultimii trei ani județul Maramureș a pierdut 6145 de locuitori. Dacă-n 2021 aveam 516.545 de locuitori, în 2023, la 1 iulie, aveam 510.400 de locuitori, majoritatea acestei pierderi fiind a unui sold negativ, avem mai mulți decedați decât nou-născuți. Iar majoritatea din această pierdere sunt decedați, pentru că mișcarea migrațională nu o putem urmări. Cei care pleacă nu raportează că sunt plecați, tot apar în populația după domiciliu, singura posibilitate de ieșire este ieșirea finală. La 1 iulie 2023 grupa de vârstă 0-14 ani erau 14% din total, populația tânără – 15-24 de ani – 11% din total, persoane mature 25-64 de ani reprezintă 57%, iar persoanele de 65 de ni și peste reprezintă 17%. Ca și fenomene demografice, anul trecut am avut o scădere a tuturor fenomenelor demografice, singura care a crescut a fost mortalitatea infantilă.

Născuți-vii au fost 3597, cu 379 mai puțini decât în 2022, respectiv decesele au fost 5280, cu o scădere cu 720 față de 2022, sporul național al populației a fost negativ, – 1683 persoane față de – 2024 persoane în 2022. Decesele infantile au fost 30 de cazuri, cu 2 cazuri mai mult decât în 2022, iar căsătoriile au fost anul trecut în număr de 2400, cu 139 de căsătorii mai puțin decât în 2022. Divorțurile au scăzut cu 151 față de 2022”, a anunțat Direcția de Statistică Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu