Cinste și omagiu ”cântărețului din stele” din Țara Lăpușului, Nicolae Pițiș

Astăzi, la Casa Lăpuș, de la Muzeul Satului din Baia Mare a avut loc vernisajul ”Viu Grai”, unul dintre evenimentele din cadrul galei ”Tezaure Umane Vii”. Expoziția fotografică, în viziunea lui Nicolae Rafael Stoian, a evidențiat cariera rapsodului popular, Nicolae Pițiș, reprezentant al cântecului lăpușean și deținător al titlului de Tezaur Uman Viu, acordat în 2011 de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, împreună cu Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Imaterial.

De-a lungul vieții artistice, Nicolae Pițiș s-a remarcat prin calitățile vocale și prin stilul unic de interpretare a melodiilor populare, al horei în grumaz, fiind remarcat încă din anii ’70, cântecele cu noduri ale artistului, devenind coloana sonoră a filmului ”Pintea”, în regia lui Mircea Moldovan.

Momentele artistice din cadrul vernisajului au constat într-un recital de Maria-Casandra Hauși, purtătoare a doinei românești, care s-a remarcat alături de maestrul Nicolae Pițiș, prinzând astfel, meșteșugul fără vârstă al „horilor în grumaz”.

Mai multe detalii: https://shorturl.at/dEOSZ

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu