CIRCULAȚIE – Schimbări în zona Colegiului de Arte din Baia Mare. Ce trebuie să știe părinții

În ultima zi a lunii februarie s-a dat în folosință sistemul de culoar de îmbarcare și debarcare a elevilor, în fața Colegiului de Arte, acesta fiind cel de-al doilea sistem implementat în municipiu, după cel de pe strada George Coșbuc.  Viceprimarul Pap Zsolt Istvan spune că scopul este acela de a crește gradul de siguranță a copiilor, respectiv pentru ca traficul rutier să nu mai fie blocat atunci când părinții își iau sau aduc copiii la școală.
În acest culoar părinții pot opri pentru scurt timp mașina (aproximativ 30 secunde) să își lase sau să își ia copilul de la școală. Pe acest culoar, oprirea este interzisă. Pentru oprire s-a creat un loc separat în parcarea de vis-a-vis unde am creat un spațiu de așteptare. În plus am schimbat sensul de intrare în parcare, astfel acesta poate fi accesat dinspre biserică, așa cum de altfel este și sensul de mers pe acel tronson a străzii Petőfi Sándor.
Facem apel la înțelegere din partea părinților, pentru a folosi aceste culoare strict în sensul în care au fost concepute, doar pentru debarcarea / îmbarcarea pasagerilor, astfel acest spațiu putând fi utilizat de un număr cât mai mare de părinți, contribuind totodată și la fluidizarea traficului rutier. Părinții care aleg să își conducă copiii până la intrarea în unitatea de învățământ sunt rugați să oprească / staționeze în alte locuri în care aceste manevre sunt permise. În plus s-au marcat locuri de parcare de-a lungul străzii către Inspectoratul Școlar Județean”, a precizat Pap Zsolt Istvan.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu