Comunitatea evreilor din Mireșu Mare

În satul Mireșu Mare populația evreiască cea mai numeroasă a fost înreigstrată în anul 1880 când numărul evreilor era de 131 de suflete. În anul 1941 trăiau aici 77 de evrei.

În satul Lucăcești trăia o singură familie de evrei, mai exact Ruven Zeev și Lea Grun, împreună cu copii lor. În casa lor era amenajată o sală de rugăciune unde veneau familiile din satele învecinate ca să alcătuiască minianul.

În satul Dăneștii Chioarului au locuit 12, Remeți pe Someș 10, Tulghieș 5, iar în Iadăra trăiau 14 evrei.

Majoritate evreilor erau fermieri sau mici comercianți. Aceștia s-au bucurat de respectul consătenilor.

Din păcate în luna mai a anului 1944, autoritățile fasciste maghiare și militari germani au strâns evreii din satele comunei și i-au dus în ghetoul de pe Valea Borcutului din Baia Mare.

Aceștia au fost deportați în iunie, iar trenurile au ajuns în Auschwitz. Majoritatea au fost uciși la scurt timp după ce au ajuns aici.

Azi în comuna Mireșu Mare nu mai trăiesc evrei, dar există cimitire evreiești care necesită atenția noastră pentru a le conserva memoria.

Cotos Robert – president Asociatia Maramures Heritage

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu