Concediile medicale, în atenția autorităților. Se vor intensifica controalele pentru depistarea celor iau bani pe boli „imaginare”

În ședința de Guvern din data de 10 august a fost făcută o prezentare a unei analize referitoare la concediile medicale acordate în primele luni din 2023 comparativ cu primele luni din 2018. Din raportul prezentat aflăm că, față de perioada ianuarie-mai 2018, creșterea cea mai însemnată a numărului de zile de concedii medicale în 2023, aceeași perioadă, s-a înregistrat pe Oncologie, Chirurgie Ortopedică, Neurologie, Reabilitare Medicală și Cardiologie. Din totalul numărului de zile de concedii medicale prescrise, ponderea cea mai mare o reprezintă numărul de zile de concedii medicale eliberate de medicii de familie, urmate de chirurgia ortopedică și Oncologie.

Oficialii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate spun că această creștere a numărului de zile de CM acordate în specialitate Cardiologie și Neurologie se poate explica prin creșterea incidenței și prevalenței afecțiunilor cardiovasculare și neurologice, fiind corelate cu creșterea numărului de zile de concediu medical pentru recuperare, medicină fizică și reabilitare.

În România angajatorii plătesc primele 5 zile lucrătoare ale concediului medical. În România cuantumul indemnizației este cuprins între 75% și 100% din baza de calcul. Ce știm sigur este că aautoritățile vor să facă o intensificare a controalelor efectuate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate la furnizori (verificarea evidențelor primate și a respectării planului de recuperare), reducerea cuantumului indemnizațiilor pentru codul de indemnizație „boală obișnuită” – care reprezintă 41% din totalul numărului de zile de concedii medicale prescrise.

Se mai vorbește despre prevederea unor beneficii ale sistemului de prestații pentru boală care să stimuleze prevenția îmbolnăvirilor și programele de reabilitare și reinserție profesională, respectiv introducerea unorr mecanisme de control în timp real, la inițiativa angajatorilor, care să descurajeze practica prescrierilor abuzive de concedii medicale

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu