Conducerea Consiliului Raional Hîncești din Republica Moldova, vizită la Consiliul Județean Maramureș

Executivul Consiliului Județean a primit joi vizita președintelui și vicepreședintelui Consiliului Raional Hîncești, Iurie Levinschi și Lilia Tănase. În cadrul întâlnirii au fost discutate proiectele comune care vor contribui la consolidarea relației de colaborare între Consiliul Județean Maramureș și Raionul Hîncești și, totodată, vor avea un impact benefic asupra dezvoltării ambelor regiuni.

Un proiect important pentru comunitatea de peste Prut este dotarea Spitalului Raional Hîncești cu aparatură medicală de specialitate. Consiliul Județean susține acest proiect și va oferi și sprijin financiar Raionului Hîncești pentru realizarea acestui obiectiv vital pentru îmbunătățirea serviciilor medicale oferite cetățenilor din Hîncești.
Un alt proiect pentru dezvoltarea sistemului medical este organizarea de schimburi de experiență între medicii din Republica Moldova și Maramureș. Astfel, cadre medicale de la Spitalul din Hîncești vor veni într-un stagiu de instruire la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș, Baia Mare.

În acest sens, reprezentanții Consiliului Raional Hîncești au efectuat o vizită și la Spitalul de Urgență din Baia Mare, zonele exterioare și fără pacienți, unde au discutat cu Alexandru Oros, managerul spitalului, cu Mirela Șandor, directorul de îngrijiri a spitalului, și cu Vasile Pop, director medical, despre bunele practici care pot fi preluate și la Spitalul din Hîncești pentru îmbunătățirea serviciilor medicale oferite pacienților.

În plan educațional se dorește organizarea de tabere pentru elevii olimpici și șefii de promoție din Maramureș și Raionul Hîncești, tabere în care elevii vor putea vizita obiective istorice specifice fiecărei zone și vor face schimb de experiență.

Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș: “Îmi doresc să avem o colaborare cât mai eficientă și benefică cu Raionul Hîncești și îi asigur pe prietenii noștri de peste Prut de toată susținerea mea și a Consiliului Județean Maramureș în toate proiectele benefice pentru dezvoltarea atât a Maramureșului, cât și a Raionului Hîncești.”

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu