Continuă lucrările de reconstrucţie la biserica de lemn Monument Istoric „Sfântul Ierarh Nicolae” din Costeni

Biserica de lemn monument istoric din satul Costeni a fost ridicată în 1870, iar în 1876 a fost închinată Sfântului Ierarh Nicolae. De-a lungul timpului a trecut prin mai multe încercări, fiind supusă intemperiilor vremii datorită condiţiilor meteo nefavorabile, aşa cum a fost şi furtuna puternică cu aspect de vijelie din 17.09.2017.

La această dată, în urma viscolului, turla bisericii de lemn s-a prăbuşit la pământ, biserica rămânînd până în acest an fără turlă.

Astfel, începând din toamna anului 2020, biserica a intrat într-un amplu proces de reabilitare susţinut în special de Institutul Naţional al Patrimoniului prin programul Timbru Monumentelor Istorice la subprogramul Intervenţii de Urgenţă. Lucrările de consolidare și restaurare la această biserică continuă și în anul acesta.

”Prin programul „Protecția Monumentelor Istorice de pe raza administrativ teritorială a Județului Maramureș”, iniţiat în acest an de către Consiliul Judeţean Maramureş, s-a aprobat suma de 94.106,34 lei, iar de la Secretariatul de Stat pentru Culte s-a alocat suma de 200.000 lei, pentru continuarea lucrărilor conform documentaţiei economice din deviz – proiect.

Din aceste fonduri, la ora actuală, se realizează următoarele lucrări: consolidare şi refacere foişor turn din lemn de stejar şi brad, confecţii metalice pentru ancoraje la foişorul turnului, ignifugare şi tratament antiseptic a lemnului pus în operă, lucrări aferente paratrăznetului, schelă de lemn pentru turn şi ciof la lucrările aferente turnului şi coifului, lucrări de consolidare şi refacere coif – turn.

Lăcaşul de cult necesită în continuare Intervenţii de urgenţă pentru acoperirea învelitorii de şiţă a coifului în vederea conservării obiectivului arhitectural de dimensiuni impresionante şi cu o valoare inestimabilă prin care se remarcă această biserică monument istoric ce reprezintă o mărturie vie a credinței înnaintașilor noştri de pe aceste meleaguri din Ţara Lăpuşului”, transmite Consiliul Județean Maramureș.

ZiarMM

TAGGED:
Distribuie articolul
- Advertisement -
- Advertisement -
Adaugă un comentariu