Controale și noi amenzi aplicate de Inspecția de Prevenire din cadrul I.S.U. Maramureș

Personalul Inspecției de Prevenire din cadrul I.S.U. Maramureș a efectuat, în intervalul 30 iunie – 6 iulie, 25 de controale la unități de comerț, de alimentație publică, turism și unități de cultură.

”Printre neregulile cel mai des întâlnite în timpul acestor controale, pe linia respectării normelor legale referitoare la apărarea împotriva incendiilor, au fost cele legate de blocarea căilor de evacuare, de dotarea cu mijloace de primă intervenție, de neefectuarea mentenanței la mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, neafișarea planurilor de evacuare a persoanelor, respectiv de exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice.

Ca urmare a neregulilor constatate în perioada mai sus menționată, cadrele Inspecției au aplicat 107 sancțiuni, din care 97 de avertismente și 10 amenzi, în cuantum de 10.000 de lei. În aceeași perioadă, specialiștii Inspecției de prevenire din cadrul I.S.U. Maramureș au desfășurat 42 de activități de informare preventivă”, transmite ISU Maramureș.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu