CREDINȚE – Ce nu este bine să faci de Bobotează

Există o serie de credințe și superstiții legate de Bobotează pe care trebuie să le cunoaștem. Gabriela Filip, muzeograf, spune că în satele maramureșene, Aghiasma Mare era luată de fiecare credincios, în vase de lemn sau sticlă în care se puneau fire de busuioc: „La întoarcerea acasă se sfinţea gospodăria, se purifica aerul și animalele prin afumare cu tămâie, iar aghiasma era consumată în zilele de post sau „la nevoi”, cu credinţa că te ferea de boli, era bună de leac și nu se „strica” niciodată”. 
Credințe și superstiții legate de Bobotează
„Să nu te cerţi cu nimeni, să nu împrumuţi nimic de lângă casă, căci vei avea tot anul pagubă. Să nu speli rufe pentru că apa este sfinţită. La miezul nopții, de Bobotează, animalele vorbesc despre locurile unde sunt ascunse comorile. Dacă în această zi vremea a fost rece, după Bobotează, vremea se va înmuia, iar dacă vremea a fost caldă, atunci se va înăspri. În această noaptea există credința că se deschid cerurile, iar celui care vede acest lucru, Dumnezeu îi va îndeplini o dorință”, adaugă Gabriela Filip, muzeograf.
FOTO Gabriel Motica
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu