CU CE SE OCUPĂ UNII – Maramureșean acuzat de pornografie și șantaj

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea unui maramureșean cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă şi şantaj.

Potrivit DIICOT, în luna septembrie a anului trecut, maramureșeanul a abordat pe o rețea de socializare „o persoană vătămată minoră, în vârstă de 12 ani la data comiterii faptelor, căreia i-a solicitat să îi transmită materiale cu caracter pornografic, materiale pe care le-a deținut şi stocat până în prezent”.

„De asemenea, s-a reținut faptul că, în cadrul discuţiilor purtate pe reţeaua de socializare, inculpatul a ameninţat persoana vătămată cu postarea materialelor pornografice pe care le deţinea cu aceasta pe reţelele de socializare, în cazul în care aceasta nu continuă să îi trimită alte materiale cu caracter pornografic. În urma percheziției domiciliare efectuate la data de 14.06.2022 în județul Maramureș la domiciliul inculpatului, au fost descoperite două telefoane mobile și medii de stocare a datelor informatice, fiind identificate materiale pornografice cu minori.

În cursul zile de 15 iunie a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă a inculpatului. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, S.C.C.O. Maramureș și jandarmilor din cadrul I.J.J. Maramureș”, precizează DIICOT.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu