Cum a fost comemorat Mihai Eminescu în Seini, în 1939

În anul 1939, la 50 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, poetul național era comemorat într-un mod inedit în Seini (pe atunci făcea parte din județul Satu Mare).

”Numele lui Eminescu pe versantul Dealului Comja, ”scris” cu conifere plantate de ostaşii diviziei 20 infanterie conduşi de generalul Pion Georgescu la împlinirea a 50 de ani de la moartea poetului național.

Armata condusă de generalul Georgescu Pavel Ioan (cunoscut drept generalul Pion) se afla la Seini având 20.000 de soldați. Comandantul Diviziei 20 Infanterie de la Târgu Mureș a primit misiunea să conducă lucrările de construire a liniei de fortificații “Carol I” la Poarta Someșului, adică mai multe șanțuri și un sistem care să apere România de trupele germane și horthyste.

Prin ordinul Marelui Stat Major s-a pus în aplicare planul “Maramureș”. Speriat de faptul că trupele germane și horthyste au invadat Cehoslovacia și că granița de nord a României era în pericol, șeful Marelui Stat Major a transferat de urgență Divizia 20 infanterie din Târgu Mureș, comandată de generalul de brigadă Georgescu Pavel Ioan, la Poarta Someșului, punctul de comandă fiind pe dealul Comja, la 650 m altitudine, punct strategic de unde se putea vedea întreaga zonă, dar mai ales înspre vest. El și-a îndeplinit misiunea, adică și-a pus la punct sistemul de fortificații, dar n-a mai fost nevoie de nicio luptă, jumătate din Transilvania fiind obținută de Ungaria horthystă prin Arbitrajul de la Viena.

Totuși, cât timp a stat în Seini, generalul Pion s-a dovedit a fi foarte preocupat de activități culturale, cea mai îndrăzneață realizare a sa fiind ridicarea celui mai mare și original în același timp monument dedicat lui Mihai Eminescu: numele poetului scris din 10.000 de brazi, vizibil de la 10 kilometri, la 50 de ani de la moartea poetului național. Monumentul are circa 400 mp, o lungime de 116 m, o lățime de 32 m, mărimea unei litere fiind de 12/24 m. Între litere au fost puse pietre”, se precizează într-o postare pe pagina Daniel Siegfriedsohn – Arhive istorice.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu