DE AZI – Certificatul de handicap pentru cei cu afecțiuni ireversibile va trebui emis cu valabilitate nelimitată

De azi intră în vigoare LEGEA 340 din 10 noiembrie 2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.  Legea stipulează clar că „pentru persoanele cu handicap a căror afecțiune a generat deficiențe funcționale și/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil și care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare este obligată să stabilească un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice”.

Nerespectarea acestor prevederi se va sancționa cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei. În lege se mai precizează că „autoritățile publice responsabile cu elaborarea criteriilor de evaluare și încadrare în grad de handicap au obligația stabilirii afecțiunilor medicale care întrunesc caracterul ireversibil”. Aplicarea amenzilor se va face de către inspectorii sociali.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu