DE BINE – Vom avea în curând un nou adăpost de câini în Baia Mare

Astăzi a fost anunțat oficial că în următoarele luni va fi construit un nou adăpost de câini în Baia Mare, cu o capacitate de maxim 200 locuri, la standarde europene, conform legii, care va fi autorizat. Pentru început a fost nevoie de achiziția unui teren de 40 de ari în afara orașului, lucru care s-a și realizat.

„Costul total va fi de peste 125.000 euro, și vom încerca să strângem minim 15.000-20.000 euro. Dacă aveți o firmă și ne puteți sponsoriza, banii vor fi utilizați în totalitate pentru construcția adăpostului. Vom posta toate etapele construcției, și vom ține o evidență a sumelor strânse.  Terenul este achiziționat deja și arhitectul nostru a finalizat deja proiectul.

Adăpostul va include țarcuri cu o parte exterioară și o porțiune inchisă și acoperită, platformă betonată cu scurgere in pantă, 3-4 țarcuri cu iarbă pentru plimbatul cățeilor, socializare, adopții etc., o clădire cu sală pentru tratamente și intervenții chirurgicale, birou, baie, vestiar, magazie, incăpere pentru depozitare hrană, fosă septică. În ultimii 6 ani am inchiriat un teren de 12 ari, dar terenul a fost vândut în decembrie 2022, și suntem nevoiți să plecăm. Astfel, dorim sa incepem acest nou proiect ambitios, dar posibil cu ajutorul vostru”, au anunțat cei de la Adăpostul de Câini Baia Mare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu