De ce nu e bine să spunem copilului „dacă nu ești cuminte, te spun lu` nenea polițistul”

Polițiștii recomandă părinților să NU își mai sperie copiii cu sintagma: „dacă nu ești cuminte, te spun lu` nenea polițistul”. Asta fiindcă, susțin oamenii legii, în felul acesta, celor mici le va fi, instinctiv, frică de oamenii în uniformă. Iar atunci când se pierd, când sunt singuri pe stradă și au nevoie de ajutor, vor fugi de poliție, în loc să apeleze pentru ajutor.

Polițiștii recunosc că au întâlnit nenumărate situații de copii pierduți, care s-au temut sau nu au știut să ceară ajutor polițistului de pe stradă.

CE E BINE SĂ LE SPUNEȚI COPIILOR VOȘTRI
Că polițistul e cel care apără oamenii buni
Dacă se pierde de voi, să rămână în zona în care v-a văzut ultima dată și să apeleze la un polițist sau la un adult însoțit de un copil
Că nu trebuie să accepte invitația de a se urca în mașina unor persoane necunoscute
Să nu accepte daruri de la persoane necunoscute
Să nu se joace în locuri virane
Asigurați-vă că cei mici își cunosc adresa, numele de familie, numărul de telefon al unui părinte
Pentru a evita pierderea copiilor sau accidentele supravegheați-i în permanență la locurile de joacă, la cumpărături sau în locurile aglomerate.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu