DE LUAT AMINTE: Peste 4.000 de tone de deşeuri oprite la frontieră în primele 8 luni din 2023

Crește numărul transporturilor de deșeuri depistate la frontierele României. În 22 septembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra unui automarfar condus de un cetățean român, înmatriculat în România. Acesta transporta utilaje second hand, în greutate de 10.600 kg, bunuri care proveneau de la o societate comercială din Danemarca şi erau destinate unei firme din România.

„Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra unui automarfar condus un cetățean român și care era încărcat cu 22.660 kilograme deșeuri, constând în metale neferoase. Bunurile proveneau de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România.

Un caz similar s-a înregistrat la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu,  când s-a prezentat la intrarea în țară un cetățean român, în vârstă de 29 de ani, la volanul unui autocamion. Şoferul transporta deşeuri din plastic, încărcate din Grecia şi erau destinate unei societăţi din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Giurgiu. Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea totală de 15.760 kilograme deșeuri din plastic.

În toate cazurile, procedând la verificarea documentelor de transfer s-a constatat faptul că transportul nu îndeplinea condițiile de intrare în țară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României.

Şi în anul 2023, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române au fost întreprinse acţiuni în colaborare cu reprezentanţii Gărzii de Mediu în vederea prevenirii introducerii în ţară a unor transporturi de deşeuri, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, procedându-se la verificarea şi controlul mijloacelor de transport, precum şi la monitorizarea specifică în zona de competenţă.

Fie în intervenții punctuale, fie în cadrul unor acțiuni de amploare, desfășurate în colaborare cu Garda Națională de Mediu și Direcția Generală a Vămilor, în primele 8 luni au fost oprite la intrarea în ţară însemnate cantităţi de deşeuri, respectiv 290 transporturi, cu peste 4.117 tone, constând în metale, textile/îmbrăcăminte, plastic, carton, hârtie, şi piese auto. În perioada similară 2022 au fost descoperite 2.359 tone deşeuri, astfel înregistrându-se o creştere semnificativă cu peste 50%”, precizează Poliția de Frontieră Română.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu