Delegație din Republica Dominicană, vizită la Consiliul Județean Maramureș

Luni, 13 februarie, Consiliul Județean Maramureș a găzduit vizita unei delegații din Republica Dominicană. Erodis Fernelis Diaz, reprezentantul guvernului republicii, și Erickson Taveras, Consiliul de Coordonare a Zonei de Liber Schimb Economic, s-au întâlnit cu Radu Trufan, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, și Eniko Krizsanovszki, subprefect al județului Maramureș.

Discuțiile s-au axat pe oportunitățile de colaborare de interes reciproc. Printre acestea se numără stimularea schimburilor comerciale și atragerea investitorilor, dar și zona turistică.

”Reprezentanții din Republica Dominicană au punctat buna practică a celor șapte provincii de frontieră reunite într-o zonă de dezvoltare economică favorizată, iar Radu Trufan a prezentat facilitățile previzionate de Consiliul Județean Maramureș privind amenajarea parcurilor industriale. Obiectivul face parte din planul de dezvoltare a economiei județului nostru.

Parteneriatele comerciale între cei interesați să deschidă noi piețe de schimb se vor concretiza prin intermediul Camerei de Comerţ și Industrie Maramureș. Având în vedere și migrarea forței de muncă, atât oaspeții, cât și gazdele au discutat și despre necesitatea unui schimb de expertiză pe acest domeniu. Toți cei prezenți au fost interesați de abordările privind atragerea și securizarea capitalului uman la locul de muncă”, informează Consiliul Județean Maramureș.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu