Deputatul Florin Alexe: ”S-a semnat contractul pentru modernizarea rețelei stradale în comuna Băsești”

Deputatul PNL de Maramureș, Florin-Alexandru Alexe, anunță că în cursul zilei de luni, 31 octombrie, s-a semnat contractul pentru modernizarea rețelei stradale în comuna Băsești.

În acest sens, Guvernul va acorda suma de 8 milioane, totalul investiției ridicându-se la peste 10,7 milioane lei.

”Astăzi s-a semnat contractul pentru modernizarea rețelei stradale în comuna Băsești. Pentru realizarea acestui obiectiv, guvernul condus de premierul Nicolae Ionel Ciucă, prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, urmează să acorde suma de 8.000.000 lei. Valoarea totală a investiției este de 10.757.139,06 lei.

M-am bucurat să-l reîntâlnesc pe primarul Ioan Calauz, care a reușit să identifice și să atragă fondurile necesare pentru modernizarea rețelei stradale.

În viziunea echipei liberale, cheia dezvoltării României stă în modernizarea fiecărei localități. Indiferent de opoziția întâmpinată, PNL a făcut toate eforturile necesare pentru realizarea și implementarea programului Anghel Saligny. Am promis că vom dezvolta comunitățile locale, iar rezultatele se văd în Maramureș și în toată țara.

Sunt încântat că administrațiile liberale reușesc să atragă fonduri pentru realizarea proiectelor prezentate cetățenilor. Prin susținerea primarilor gospodari, dezvoltăm localitățile și creștem nivelul de trai al românilor. Suntem determinați să schimbăm fața României. Continuăm! Împreună”, a precizat Florin Alexe.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu