Descoperirea cercetătorilor belgieni: De ce sunt mai puține decese în România față de Italia sau Spania

Cercetătorii de la Universitatea din Gent, Belgia, au descoperit că severitatea cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 variază de la țară la țară în funcție de predispoziția genetică a locuitorilor, scrie știrileprotv.ro.

Potrivit studiului cercetătorilor belgieni, astfel se explică de ce în țări precum Italia și Spania numărul deceselor este extrem de mare, în timp ce în țări din Europa de Est, precum România, numărul deceselor și a cazurilor de îmbolnăviri este incomparabil mai mic.

Pandemia de Covid-19 a afectat întreaga lume, dar nu toate țările au fost la fel de afectate. În țările scandinave, au fost raportate mult mai puține decese decât media, iar numărul de decese este relativ redus și în țările balcanice. În nordul Italiei, noul virus a lovit deosebit de puternic, numărul morților ajungând la peste 19.000, scrie publicația locală ugent.be.

Cercetătorii de la Facultatea de Medicină și Științe ale Sănătății din cadrul Universității Gent consideră că predispoziția genetică a locuitorilor poate explica aceste diferențe, iar descoperirea lor ar putea contribui la modele mai precise privind evoluția epidemiei și, în același timp, la tratamente mai eficiente.

Cum poate fi explicată această variație?

O explicație ar fi momentul în care autoritățile din fiecare țară a introdus măsurile de protecție a populației și gradul de flexibilitate a restricțiilor. În plus, noul coronavirus nu și-a făcut apariția în același timp în fiecare țară: în anumite țări africane, de exemplu, virusul abia acum își face simțită prezența.

Referitor la speculațiile potrivit cărora Italia ar fi fost afectată de o altă tulpină a virusului SARS-COV-2, specialișii belgieni susțin că nu există nicio dovadă științifică în acest sens.

În schimb, predispoziția genetică a locuitorilor unor țări ar putea reprezenta un factor.

“Pentru a lupta împotriva virusului mai eficient, ar trebui să fim mai atenți la cine locuiește în aceste țări și la modul în care aceste populații sunt diferite din punct de vedere genetic ”, a declarat profesorul Joris Delanghe.

Populații cu polimorfismul D al genei ACE1 mai puțin sensibile

Astfel, cercetătorii au identificat o serie de gene care pot juca un rol în dezvoltarea Covid-19, dintre care există diferite versiuni (așa-numitele polimorfisme), la fel cum genele pentru culoarea părului și a ochilor au versiuni diferite.

Oamenii de știință au descoperit o legătură directă între gena ACE1 (polimorfismul D al genei ACE1, mai precis) și gradul de dezvoltare a Covid-19. Cu cât sunt mai mulți locuitori cu polimorfismul D al acelei gene, cu atât mai puține infecții și decese au fost numărate.

″În mare parte, polimorfismul D al genei ACE1 este mai comun cu cât mergi spre estul Europei. În același timp, puteți vedea că severitatea epidemiei Covid-19 scade atunci când vă deplasați din Europa de vest către Europa Centrală și de Est”, Prof. Joris Delanghe.

Sursa: ugent.be, Paula Rusanu
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu